marți, 17 februarie 2009

Cultura organizațională și norocul

În vest, de Anul Nou toată lumea își stabilește așa numitele „New Year’s Resolutions”. Ce-o fi și asta? Este o listă, prin care oamenii își stabilesc prioritățile, mai exact ce vor să schimbe, să facă, să înceapă, să finalizeze in anul ce vine. Și sună cam așa: „O sa...”, „Mă apuc de...” si tot felul de verbe care arată nu numai intenția fermă de a face, ci exprima într-un mod fără echivoc, „devotamentul” față de cauza respectivă.
La noi, situația stă în felul următor: noi ne dorim. De Anul Nou, noi ne punem dorințe. Pentru noi și pentru cei din jur... Că doar nu ne costă nimic...
Ne dorim să avem o casă mai frumoasă, ne dorim să nu luăm o mașină... Ne dorim, sperăm , ne rugăm sa avem noroc, să câștigăm la loto, să ne pice pară mălăiață in gura lui nătăfleață. Pentru că noi suntem români. Pentru că noi nu știm să mergem și să ne atingem țelul, noi stăm și așteptăm. Așteptăm vremuri mai bune, așteptam sa vină și pe la noi norocul, ca doar nu ne-o ocoli o veșnicie. O ieși cândva și pe strada noastră soarele. Noi nu știm să luptăm, noi știm să ne apărăm. Noi nu știm să acționăm, noi știm doar să REacționăm. Ca dintotdeauna, noi ne plecăm capul in fața destinului implacabil. Și ca o paranteza, cu asta suntem indoctrinați de mici, de pe bancile școlii, că doar literatura noastră numai despre asta vorbește. De la Miorița incoace, noi stăm cu capul plecat, așteptându-ne cu smerenie moartea si acceptându-ne destinul. Destinul implacabil.
Și ne doare rău de tot, cand vedem că vecinul a reușit. De unde mama lui a avut atâta noroc? Pentru ca iar, norocul joaca cel mai important rol în viața românului. Nu altceva.
Iar asta se vede in cultura organizațională de tip românesc. Niciodata nu suntem noi de vină, niciodata nu suntem in stare să ne asumăm deciziile pe care le luăm, tot timpul suntem afectați de aceasta implacabiltate a lucrurilor. Ne săpăm constant colegii, șefii, subalternii, ne dorim mereu mai mult, nu suntem mulțumiți cu ce avem dar nici nu facem absolut nimic, pentru că incă nu ne-a venit norocul.
Hai ca speranța moare ultima!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu