joi, 19 februarie 2009

Yuppyyyyy!!!!!

Ia cititi aicea:

„Vodafone este incantat sa fie sponsorul oficial al concertului sustinut de Madonna in Romania, ca parte a turneului mondial cu cel mai mare succes in momentul de fata. Cu acest nou eveniment, continuam seria concertelor Vodafone Best Music. Toti clientii Vodafone Romania pot achizitiona bilete la concert, inainte de punerea in vanzare pentru publicul larg, de pe site-ul www.myticket.ro, intre 23 februarie si 2 martie 2009”, a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Vodafone Romania.

Toti clientii Vodafone Romania pot achizitiona online pana la 4 bilete, prin simpla trimitere a unui SMS, cu tarif normal, la numarul 4545. Clientul va primi un cod unic ce va fi folosit, impreuna cu numarul de telefon mobil, pentru inregistrarea pe site-ul www.myticket.ro, in pagina dedicata concertului Madonna. Incepand cu 3 martie 2009, biletele vor fi disponibile publicului larg, online si prin magazinele Diverta. Din dorinta de a face concertul accesibil unui numar cat mai mare de spectatori, vor exista mai multe categorii de preturi: 120 RON, 160 RON, 600 RON si bilete VIP, la 800 RON."

marți, 17 februarie 2009

Cultura organizațională și norocul

În vest, de Anul Nou toată lumea își stabilește așa numitele „New Year’s Resolutions”. Ce-o fi și asta? Este o listă, prin care oamenii își stabilesc prioritățile, mai exact ce vor să schimbe, să facă, să înceapă, să finalizeze in anul ce vine. Și sună cam așa: „O sa...”, „Mă apuc de...” si tot felul de verbe care arată nu numai intenția fermă de a face, ci exprima într-un mod fără echivoc, „devotamentul” față de cauza respectivă.
La noi, situația stă în felul următor: noi ne dorim. De Anul Nou, noi ne punem dorințe. Pentru noi și pentru cei din jur... Că doar nu ne costă nimic...
Ne dorim să avem o casă mai frumoasă, ne dorim să nu luăm o mașină... Ne dorim, sperăm , ne rugăm sa avem noroc, să câștigăm la loto, să ne pice pară mălăiață in gura lui nătăfleață. Pentru că noi suntem români. Pentru că noi nu știm să mergem și să ne atingem țelul, noi stăm și așteptăm. Așteptăm vremuri mai bune, așteptam sa vină și pe la noi norocul, ca doar nu ne-o ocoli o veșnicie. O ieși cândva și pe strada noastră soarele. Noi nu știm să luptăm, noi știm să ne apărăm. Noi nu știm să acționăm, noi știm doar să REacționăm. Ca dintotdeauna, noi ne plecăm capul in fața destinului implacabil. Și ca o paranteza, cu asta suntem indoctrinați de mici, de pe bancile școlii, că doar literatura noastră numai despre asta vorbește. De la Miorița incoace, noi stăm cu capul plecat, așteptându-ne cu smerenie moartea si acceptându-ne destinul. Destinul implacabil.
Și ne doare rău de tot, cand vedem că vecinul a reușit. De unde mama lui a avut atâta noroc? Pentru ca iar, norocul joaca cel mai important rol în viața românului. Nu altceva.
Iar asta se vede in cultura organizațională de tip românesc. Niciodata nu suntem noi de vină, niciodata nu suntem in stare să ne asumăm deciziile pe care le luăm, tot timpul suntem afectați de aceasta implacabiltate a lucrurilor. Ne săpăm constant colegii, șefii, subalternii, ne dorim mereu mai mult, nu suntem mulțumiți cu ce avem dar nici nu facem absolut nimic, pentru că incă nu ne-a venit norocul.
Hai ca speranța moare ultima!

miercuri, 11 februarie 2009

Dusmanii libertatii

Nu Maria a fost cea care mi-a inspirat acest articol, cum s-ar crede, ci insusi marele om, Horia Roman Patapievici, dar mai ales un articol al dansului, care infiereaza dreptul la aer curat al celor care nu fumeaza. Mai mult, noi cei care suntem de acord cu delimitarea zonelor de fumat, suntem transformati in „dusmani ai libertatii”. Un articol, pe care vreau sa il cred doar o intunecare temporara a unei minti stralucite, si nicidecum rodul unui indelungat proces de introspectie.
Prin ce greseste si esueaza in mod lamentabil in tirada sa? Prin faptul ca face o confuzie majora intre limitare si prohibitie. Si inca o data, ia in brate o cauza cat mai pierduta si o transforma intr-o lupta surda din care nu are cum sa iasa castigator.
Atata timp cat este dovedita clinic, stiintific etc, nocivitatea acestui obicei, nu numai pentru fumatorii activi cat mai ales pentru cei pasivi, nu inteleg de ce tocmai noi nefumatorii suntem pusi la zid ca ii criminalizam pe fumatori. Cu alte cuvinte, domnii care fumeaza sunt niste biete victime ale rautatii noastre.
Prohibitia, intr-adevar a facut rau si a facut un rau imens. Dar ceea ce se intampla acum nu este prohibitie. Este pur si simplu delimitarea prin lege a zonelor unde se poate fuma si unde nu. Scopul nostru al tuturor fiintelor umane este de a respira un aer curat, fara riscul de a ne imbolnavi. De ce ne refuzati, domnule Patapievici, acest drept? De ce ii considerati pe fumatori victime cand de fapt cei care nu fumeaza sunt discriminati pentru ca vor nu vor trebuie sa inhaleze un aer nociv.
O sa spuneti, da, dar e o lume libera si daca intr-un loc se fumeaza, nu te obliga nimeni sa intri acolo. Da, dar in momentul ala eu sunt discriminata. Mi se refuza in mod tacit accesul intr-un loc. Sunt pusa in fata unei alegeri: intri si respiri noxe, sau pleci. Ei bine, aerul in locurile publice este al nostru al tuturor. Si legea nu face altceva decat sa va spuna: nu mai stricati aerul! La fel cum legea spune: nu murdariti pe jos!
Si, domnule Patapievici, nu va interzice nimeni sa fumati in intimitatea propriei case. Faceti ce vreti acolo. Nimeni nu va pune la indoiala dreptul de a fuma! Ceea ce este complet diferit de comparatiile facute: cea legata de prohibitie si cea legata de consumul de droguri. Legea nu va interzice sa le consumati (tigarile). Va spune doar unde sa o faceti.
„Cu interzicerea fumatului şi criminalizarea fumătorilor, progresiştii au mai obţinut o victorie împotriva normalităţii şi a bunului- simţ.”
Din ce e scris mai sus, nu pot sa trag decat o singura concluzie: e trist unde ati ajuns domnule Patapievici.
Pentru cine vrea sa citeasca aceasta rusine de articol: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/838567/SENATUL-EVZ-Dusmanii-libertatii/

marți, 10 februarie 2009

Sa fim patrioti!

Mergeti si voi aici: http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/ si votati-l pe omul nostru, Brancusi. Eu zic ca merita !

luni, 9 februarie 2009

Enel loveste din nou

La nici 12 ore de la postul despre Enel, am ramas din nou fara lumina.

E 12 noaptea aproape, stam deja in bezna de aproape o ora, am dat telefoane peste telefoane si nu ne-a raspuns nimeni timp de 20 de minute. Am aflat intr-un tarziu ca e afectat tot cartierul de la Academie pana la Eroilor, ca e "de amploare" si ca se mobilizeaza. Cine, de ce, cum si cand nu se stie. Important e ca se mobilizeaza.

Noua ne ramane sa speram ca nu mai e un cablu de vina ca ultimele doua dati, ca nu se fac iar svaiter trotuarele proaspat asfaltate de Vanghelie in primavara electorala de anul trecut si ca poate poate cu putin noroc, nu dureaza decat vreo 2 ore "avaria".

Energia in pas de melc

Povesteam luna trecuta aici cum ziua lui Chitzi s-a transformat intr-o mutare de colo-colo datorita celor de la Enel, care au binevoit sa ne tina in bezna, fara caldura, lumina si apa calda, timp de 14 ore.

Momentul respectiv s-a terminat dupa ce in fata casei de langa noi s-a cascat un hau imens, si s-a inlocuit un cablu, asta intamplandu-se la fix 14 ore de cand s-a facut prima sesizare si la fix o jumatate de ora dupa ce am amenintat cu scandal in presa si cu concedieri vreo cativa angajati. Pentru inlocuirea cablului erau aproximativ opt oameni, asta ca sa facem o paralela cu reclama intrata deja in folclorul autohton.

Situatia s-a repetat sambata dimineata, cand victima de data asta a fost o alta casa, cea a alor mei, la o strada distanta de casa mea. Bineinteles ca si eu am stat iar fara lumina, de data asta "doar" trei ore. Experimentatii angajati de la Enel au venit, au verificat empiric si au tras concluzia: aici sapam. Si s-au apucat de sapat. Si dupa ce au sapat ei pana au facut un mare hau (cred ca ar mai fi sapat, daca nu era gardul si o masina pe care nu o puteau muta de acolo), timp de vreo doua ore, si-au dat seama ca... au sapat degeaba acolo, ca nu era problema acolo... Ghinion, am putea spune, inclusiv pentru puiul de platan, pe care tatal meu il plantase acolo, ca un ecologist ce este, pui care a cazut victima nesimtirii si incompetentei, pana sa ne trezim ce se intampla...



Drept urmare, oamenii s-au apucat cu mult spor sa sape pe latura cealalta a casei, casa fiind pe un colt la intersectia a doua strazi. A aparut si al doilea hau, fara victime colaterale de data asta (nu pentru ca ar fi avut mai multa grija, ci pur si simplu nu a mai fost vreun platan in calea lor). De data asta se pare ca ar fi fost inspirati, ca au gasit si miezul problemei, au inlocuit cablul si au incheiat cu succes in jurul orei 17:00, „incidentul cu avarie”, dupa cum mi l-a descris la 8 dimineata domnisoara foarte amabila de la Enel.
Bilant la finalul zilei: un platan doborat, doua gauri imense intr-un trotuar facut de tatal meu, pe cheltuiala lui, nu a primariei, cateva strazi care au stat cu orele fara lumina si caldura si multi nervi. Motivul: echipamente si cabluri care nu au fost schimbate de pe vremea lui Gh. Gheorghiu Dej si o echipa de teren incompetenta si incomplet dotata.
Totul intr-o companie care are urmatoarea „misiune”, asa cum ei o declara pe site-ul propriu
„La Enel, avem misiunea de a crea şi distribui valoare pe piaţa internaţională de energie, deservind nevoile clienţilor noştri, investiţiile acţionarilor noştri, competitivitatea ţărilor în care suntem prezenţi şi aşteptările tuturor celor care lucrează cu noi.
Enel acţionează în sprijinul comunităţii, respectând mediul înconjurător şi siguranţa persoanelor, cu angajamentul de a oferi generaţiilor următoare un viitor mai bun.”
„Multumim” din inima, Enel!

duminică, 8 februarie 2009

Miorita si natalitatea in Romania

Vorbeam azi pe blogul Andreei despre problemele din maternitatea Giulesti. I-am promis ca o sa scriu un post la mine pe blog despre acest subiect.
Problema nu exista doar in maternitatea Giulesti. Nu exista doar in maternitati. Exista in absolut fiecare coltisor al sistemului sanitar romanesc. Nu am de gand sa iau ditamai taurul de coarne, asa ca o sa ma rezum la felia care ma doare pe mine cel mai mult: locul unde toate ne aducem contributia la natalitatea tarii....Ce e o maternitate? Acel loc unde vin pe lume cele mai minunate creaturi din gradina lui Dumnezeu. Ce e o maternitate romaneasca? Greu de spus. Probabil ca definitia cea mai aproape de realitate este „o cloaca mizera, populata de niste .......(nu stiu cum sa le spun) a caror singur scop este sa isi bage cat mai multi bani in buzunare”
Maternitatea Giulesti nu face exceptie. Mizerie in saloane, in toalete, pe holuri. Curtea interna este o adunatura de fiare vechi . Drumul catre „casieria” spitalului trece pe langa o scara de lemn, sub care sunt ingramadite monitoare, statii de lucru, imprimante lasate de izbeliste. Saloanele sunt „dotate” cu paturi de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial, metalice, pe care trebuie sa le escaladezi ca sa te poti urca. Saltelele imbracate in plastic sunt cam din aceeasi epoca. Scaune, mese, dulapuri, totul arata ca in „Zbor desupra unui cuib de cuci”. In camere de 12 mp poti gasi si 4 paturi, lipite unul de celalalt. O baie mizera cu o chiuveta si o cada cu smaltul spart pe alocuri, niste robineti nestersi de luni de zile. O singura baie la doua saloane, adica la peste 8 femei. Usile si tocurile de la geamuri, date cu o spoiala alba care deja incepe sa se duca, ferestrele cu gratiile ruginite pe alocuri, vin sa intregeasca o atmosfera de-a dreptul bacoviana.
Zona de primire si de internari este plina mereu de cate o gasca cu fuste colorate si palarii negre care parca iti iau si aerul pe care il respiri. Garderoba unde ti se pastreaza hainele pana la externare este de fapt o camera mizera, unde stau la gramada sute de haine pe umerase. Socant este insa mormanul imens de haine aruncate in mijlocul camerei, haine ale celor care nu si le-au mai revendicat.
Asta este abia aperitivul. Nu voi insista asupra salii de nasteri, pentru ca nu am avut onoarea sa stau acolo decat foarte putin, pana a fost gata sala de operatii. Dar incepand de acolo, esti tratata si privita ca o „vita” gata de fatare. Cuvinte dure, dar exact asta este tratamentul pe care il primesti pentru ca ai avut curajul (?) sa faci un copil. Si nu vorbim aici de doctori (care isi fac treaba cu prisosinta), ci de cele care taie si spanzura in sistemul spitalicesc din Romania: temutele asistente. Nu trebuie sa le deranjezi sub nici o forma. Ce daca iti vine sa mori de durere? Taci naibii si indura, ca nu suporta sa se faca galagie la ele in ograda. Ti-a trebuit copil, rabda acum. Ce crezi ca esti prima care nasti? Cam asta este atitudinea...
Trecand peste momentul nasterii, unde nu sunt in masura sa povestesc decat despre cezariana, si aici chiar nu e nimic iesit din comun, mai ales ca nu exista contactul direct cu fermecatoarele asistente, ajungem la un alt moment emotionant: primul contact cu bebelusul. Asta de regula se intampla la gramada cu alte douazeci de mamici, intr-o galagie fara seaman. Fereastra de contact este scurta. Ai intarziat, te-ai ars... Mai revii peste trei ore, iar bebe papa glucoza... Si-asa ce credeai ca mananca peste noapte? Credeai ca doarme dus? Nu... ca orice bebe se trezeste noaptea, iar doamnele asistente ca sa nu le fie deranjat auzul de atatea scancete si urlete, baga repede o seringa cu glucoza in guritele bebeilor ca sa-i linisteasca.
Minunatul moment asteptat timp de 9 luni, acela in care in sfarsit faci cunostinta cu mogaldeata cu care ai trait in simbioza perfecta se transforma intr-un cosmar. Vine o asistenta il insfaca din patut, si din doua miscari ti-l dezbraca (chipurile pentru a-ti arata cum se schimba). Oricum eu de exemplu am fost prea nauca ca sa mai fiu atenta la miscarile de Superman cu care asistenta o manevra de fata mea. Doua secunde mai tarziu fata mea era la fel de infasata , ca si cum nici nu s-ar fi petrecut vreo schimbare intre timp. Imediat esti asezata pe un scaun, iti este pus odorul in brate, si cu miscari smucite esti invatata cum sa il tii in timp ce il alaptezi. Bineinteles, ca laptele nu iese ca prin farmec, asa ca doamna asistenta te transforma intr- vitica, si incepe sa traga de sfarcurile tale fara pic de delicatete. Iar bineinteles ca daca ai avut si cezariana, chiar ca nu o sa se intample nimic, iar dupa doua minute de schingiuit, care tie ti se par doua ore in care tortura cea mai aspra este chiar blanda, doamna asistenta anunta cu voce grava sentinta definitiva: „Nu ai lapte, vino peste trei ore”.
Cu coada intre picioare pleci cu durere ca nu ti-ai tinut puiul in brate, ca ai fost tratata ca un animal, ca iti lasi ce ai mai scump pe lume pe mainile unor macelarite, cu frustrarea de a nu ii fi tras vreo doua bestiei care ti-a facut deja rani la sani si de a fi pierdut toata magia momentului pe care ti l-ai tot imaginat atata vreme. Si nu in ultimul rand pleci si cu buzunarul usurat de cateva zeci de lei, plasate stratetig in buzunarele doamnelor mentionate mai sus.
Cam asta e experienta. Si noi, cand iesim din spital, nu vrem de cat sa lasam toata experienta asta in urma, sa uitam ce ni s-a intamplat, prin ce am trecut si sa privim partea buna a lucrurilor. Parte buna? Exista si asa ceva? Normal ca noi ca si romani vedem si o parte buna: ca ne e copilul sanatos, ca noi suntem sanatoase. Dar e oare indeajuns? Oare chiar ne multumim cu atat de putin? Am auzit mame care au spus: „lasa sa fie copilul sanatos, ca pe mine nu ma deranjeaza niste conditii mai proaste cateva zile”. Chiar niste conditii decente au ajuns sa fie un lux, iar unele din noi care le solicitam si pe buna dreptate, suntem considerate ca fiind mult prea pretentioase. Chiar nu se poate in Romania anului 2009, sa beneficiem de un minim de ingrijire si igiena? De un minim de bunavointa din partea celor pe care noi, platitorii de taxe si impozite ii platim? Trebuie sa cotizam ca sa primim un zambet? Trebuie sa cotizam ca sa primim un pic de atentie si sa fim bagate in seama? Trebuie sa cotizam ca doamnele sa isi faca treaba pentru care sunt platite?
Mentalitatea asta de Miorita, prin care ne acceptam soarta cu capul plecat, pe principiul istoric „capul plecat, sabia nu-l taie”, nu face decat sa ne aduca deservicii, si sa perpetueze o stare de fapt din care cei slabi nu au decat de pierdut iar cei „jmecheri” nu au decat de castigat.

miercuri, 4 februarie 2009

Scuza pentru a iubi

Leitmotivul lunii februarie este... iubirea. Toata lumea nu vorbeste decat despre Valentine’s Day sau Dragobete sau cum vreti voi sa-i spuneti. Peste tot vezi reclame cu inimioare, paharele de sampanie, ciocolata, ingerasi grasuti si roz, ursuleti de plus etc. La televizor filme cu si despre dragoste. In restaurante si prin hoteluri oferte speciale pentru a-ti petrece o seara de neuitat cu „jumatatea ta”. O intreaga industrie se pune in miscare timp de o luna. Mie mi se pare gretos. De-a dreptul gretos.

De ce trebuie sa avem o zi in care sa ne aducem aminte de iubire? Ce facem in restul de 364 de zile? O ascundem intr-un cufar si aruncam cheia? Pret de o zi suntem mai prietenosi, respiram dragoste prin toti porii, ne uitam cu priviri galese la cel/cea de langa noi, dupa care revenim la sentimente „mai bune” de zi cu zi...

Trebuie sa recunoastem, inca un triumf al superficialitatii americane, al marketingului, al consumerismului necumpatat si nu in ultimul rand al dezinteresului uman fata de valorile adevarate. Ne inchinam zeului dragostei o zi, dar pana la urmatoarea aniversare redevenim aceiasi oameni rai, care nu isi vad decat propriul interes.

De ce nu putem sa ne uitam in ochii celui iubit la fel in fiecare zi, de ce nu putem sa ii oferim prin gesturi simple ceea ce ne chinuim sa oferim prin cadouri kitchoase, de ce avem nevoie de un pretext ca sa ne aratam dragostea?

Iubesc si iubesc la fel in fiecare clipa. Nu am nevoie de Valentine’s ca sa imi arat dragostea si nu am nevoie de Valentine’s ca sa mi se arate cat de mult sunt iubita.

Recunosc ca e nevoie de Valentine’s, pentru ca poate asa descopera mai multi ca e nevoie de iubire in fiecare zi, nu numai o data pe an. Macar atat sa scoatem din „sarbatoarea” asta!

marți, 3 februarie 2009

Romania a castigat procesul cu Ucraina

Foarte interesant! Gasiti mai multe detalii la urmatoarele link-uri:

http://www.realitatea.net/romania-a-castigat-procesul--insula-serpilor-nu-va-influenta-linia-de-delimitare_449796.html
http://www.realitatea.net/ce-a-castigat-romania-in-urma-procesului-cu-ucraina-de-la-haga_449871.html

De ce este interesant? Pentru ca in platoul continental castigat cica este foarte mult petrol si foarte multe gaze. Ceea ce nu se stie cu exactitate este de unde se pot accesa mai usor aceste resurse? Din cei 20% ai Ucrainei sau din cei 80% castigati de noi? :) Oare cineva din dragul nostru guvern s-a gandit in avans si a luat in calcul investitia in utilaje, oameni, etc. pentru a pompa tot ce se poate din zacamantul existent? Unii spun ca zacamantul ar fi fost vandut daja in avans catre OMV....interesat!

Voi ce ziceti?


Si sa nu uit...felicitari domnule Bogdan Aurescu! Multumim si la cat mai multi Romani la fel ca dumneavoastra.

De ce...continuare

De ce? Pentru ca toti suntem intepeniti in "criza" care de fapt nu exista (parca am fi cu totii inghetati, nimeni nu misca nimic si asteapta un semn, nu se stie de unde). De ce? Pentru ca doar comunicand putem intelege mai bine ce se intampla in jurul nostru. Pentru ca trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, sa nu ne ascundem, sa aratam cu degetul, sa incercam sa schimbam totul spre mai bine.

De ce....? Pentru ca educatia civica si bunul simt au disparut din vocabularul politicienilor, unoara din prezentatorii TV, personalitatilor (marea lor majoritate). Pentru ca suntem mintiti "verde in fata", pentru ca furtul este legalizat in Romania iar cei prinsi sunt apoi "invoiti" si trimisi acasa din motive de sanatate precara (a se citi spaga). Pentru ca transportul este un haos total. Pentru ca in 19 ani am reusit performanta sa construim 0 KM (sau aproape 0) de autostrada. Pentru ca....

Eu va promit ca voi incerca in fiecare zi sa aduc in discutie cate un subiect arzator din cotidianul inconjurator :)...na ca mi-a iesit si o rima!

Azi, pentru ca suntem la inceput, sa incepem mai usurel si mai general: ce parere aveti voi despre minunatul nostru guvern? Ce credeti ca putem face, ce spuneti despre faptul ca toate lucrurile promise inainte de alegeri, lucruri prin care au strans voturi, de genul - scutirea de impozite pentru cei ce angajeaza someri, scaderea impozitului pe profit, beneficii pentru toti cei care platesc impozitele si taxele la zi, accesul la fondurile structurale facil pentru IMM-uri...etc - au disparutdin programul de guvernare ca prin minune si au fost inlocuite de: cresterea CAS-ului, a impozitelor, restructurarea, reimpartirea fondurilor structurale (a se citi directionarea spre acele companii care prezinta "interes"), etc.

Asteptam cu nerabdare comentariile!

De ce?

  • Pentru ca primul nostru "pui": Jurnal din Burtica se vrea a fi un loc frumos si friendly
  • Pentru ca desi am vrea ca totul sa fie frumos si friendly, din pacate nu se poate
  • Pentru ca trecem prin niste momente "istorice" care merita atentia noastra
  • Pentru ca trebuie sa avem un loc unde sa ne ascutim ghearele :)
  • Pentru ca Verde in fata vrem sa fie mai mult decat un loc unde sa spunem lucrurilor pe nume, vrem sa se transforme intr-un loc care sa ne inspire si care sa ne schimbe in bine
  • Pentru ca ne place verde
  • Pentru ca.... ia mai spuneti si voi!