miercuri, 9 decembrie 2009

Fara cuvinte

Nu am vrut nici eu si nici Radu sa vorbim despre asta pe blog, pentru ca ne-am considerat mereu ca facand parte din majoritatea tacuta, care va schimba ceva in tara asta. NU prin vorbe ci prin fapte. Nu s-a intamplat. O mare parte din majoritatea asta asa a si ramas. Tacuta.

Pe scurt, avem conducatorii pe care ii meritam. Se pare ca dupa 20 de ani inca suntem in bot la o fasole cu carnati, urmam pe ala care zambeste mai tamp si care se comporta la fel ca majoritatea, adica grobian. Imi pare rau ca iar duminica a trebuit sa merg sa aleg raul cel mai mic, imi pare rau ca pana la urma nici nu a contat, ca tot raul cel mare a castigat.

Imi pare rau si imi cer scuze catre copiii mei ca nici de aceasta data nu am reusit sa aduc o stabilitate. Imi pare rau ca inca cinci ani vom fi condusi de pipite blonde de golden blitz, de succesuri de dorobanti, de mitocani care striga "tiganca imputita" si jura stramb pe biblie, de papagali care repeta mot-a-mot ce spun stapanii, de dulai si ciocoi. Alternativa nu era nici ea mai breaza, dar insemna macar o schimbare. Eh, uite ca mai stam cinci ani in mocirla. Iar gandul meu si al lui Radu acela de a pleca fara sa ne mai uitam inapoi se contureaza din ce in ce mai puternic. Nu mai vreau sa stau in tara asta, in care jumatate au preferat un neaderthalian. Asta nu e tara mea. A copiilor nostri nici atata!

Mi-e sila de tara asta si de majoritatea oamenilor care o populeaza. Mi-e sila pentru ca m-am saturat sa ofer 24 din 24 respect catre altii, si sa nu primesc respect deloc inapoi. M-am saturat sa vad cum unii incearca sa cladeasca ceva, sa schimbe si vin altii si distrug totul in calea lor.

Atat am avut de spus. Ce mai e de spus, spun cei de la Parazitii: