marți, 3 martie 2009

Am uitat să scriem românește?

O mică plimbare prin blogosferă și sunt șocată. Peste tot văd numai „ș”-uri transformate in „sh”, „ț”-uri transformate in „tz”, care nu numai că deformează tot textul dar îl fac aproape imposibil de citit. Mie una imi este foarte greu și mai degraba ma las păgubașă decât să citesc o încâlcitură de cuvinte modificate genetic.
Apreciez însă, faptul că mulți chiar dacă nu scriu cu diacritice, au lăsat limbă română să respire.
Eu, una, mi-am făcut ambiția, și m-am apucat să scriu cu diacritice. Asta înseamnă ca îmi compun toate posturile în word, că pierd din prospețimea momentului, și că în loc sa scriu in cinci minute, scriu in șase. Asta până o să mă obișnuiesc din nou. Dar mi se pare un elogiu adus limbii noastre, fără de care ce am mai fi oare?
În condițiile în care deja primesc mail-uri, mesaje, scrisori pline cu „lol” și alte aberații messenger-iste, prescurtări, înlocuiri ale lui „c” cu mai cosmopolitul „k” si alte mutilări inutile și gratuite, pline cu utilizări anapoda ale pluralelor sau ale regulilor gramaticale, stau și mă gândesc cu groază ce limbă vor mai vorbi urmașii noștri.
Și apropos, pentru cei care vor ridica din sprânceană când vor citi textul „noștri” nu se scrie cu doi de „i”.
Și pentru inteligenții care scriu cu „sh” si „tz”, de ce nu încercați să gasiți o combinație buclucașă și pentru „ă” sau „â” dacă sunteți așa „deshteptzi”? Pardon „deștepți”

15 comentarii:

  1. Am uitat sa facem multe lucruri romaneste.
    Si pe mine ma enerveaza chestiile acestea, mai sunt luata la misto cand nu inteleg unele prescurtari dar, mergem inainte.
    Daca si lucrurile bune ar prinde atat de repede, ce bine ne-ar fi.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu nici nu ma complic sa le mai inteleg... daca cineva vrea sa imi scrie ceva, sa imi scrie clar pe limba noastra, nu pe cea prescrutata :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Bogdana: sunt una dintre deshtepte inseamna, ...pardon, destepte :). Nu ma deranjeaza articolul tau, insa da, am ridicat din spranceana si chiar m-am uitat repede in bara de la explorer sa vad ce blog citesc de fapt.
    Deci, scriu cu "sh" sau cu "tz" numai la cuvintele care, daca le-as scrie normal s-ar intelege cu totul altceva (poate imi mai scapa si la altele, dar mai rar). Stiam la un moment dat toate prescurtarile din taste care ma ajutau sa scriu cu diacritice, insa nu mai merge. Habar n-am de ce, si pana aflu (nu m-am chinuit inca) o sa continui sa scriu asa, ca sa se inteleaga exact ce vreau sa spun. Sorry.

    RăspundețiȘtergere
  4. ruxel, unde scrii mama cu tz si cu sh? ca am luat la puricat posturile tale inainte sa iti raspund :)))

    iar cu prescurtarile, eu nu le-am stiut niciodata, insa mi-am setat eu prescurtari pe care sa nu le uit...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Bogdana: ti-am spus, scriu numai acolo unde daca nu as pune diacritice s-ar intelege altceva, de-aia nu gasesti acum repede unde am scris. E misto postul tau, pentru ca ma amuza si imi place provocarea, bineinteles atunci cand am argumente, iar pentru mine faptul ca ma enerveaza sa se inteleaga altceva (sau mai greu) ceea scriu este un argument :).

    RăspundețiȘtergere
  6. :))) vezi de-aia l-am numit eu locul de ascutit ghearele :))))

    RăspundețiȘtergere
  7. @Bogdana: :)))))) l-ai numit f.f.f.f bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Comoditatea e clar mai aproape de piele decât limba maternă. Eu am (re)început să scriu cu diacritice tot din comoditate, nu din dragoste de română (mă iertați vă rog), pt că, la fel ca și tine, Bogdana, oboseam să citesc texte fără căciulițe și codițe pe la litere.

    RăspundețiȘtergere
  9. Toate bune si frumoase, dar daca voi scrieti cu diacritice eu citesc cu patratele, adica in loc de sh, tz :D si celelalte mie imi apar patratele

    RăspundețiȘtergere
  10. Vorbesti serios? Uite la asta nu m-am gandit pana acum... o fi vreo setare in browserul tau, care nu recunoaste diacriticele... desi in mod normal ar trebui...

    RăspundețiȘtergere
  11. In amandoua browserele vad patratele. Bineinteles ca mi-e lene sa caut daca este sau nu vreo setare...

    RăspundețiȘtergere
  12. intreb expertul familiei si iti spun daca e vorba de setari :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Bogdana, pentru ca spui ca iti ia mai mult sa scrii cu diacritice decat fara, o sa-ti spun la ce concluzie am ajuns eu legata de situatia asta. Imi scriu textele fara diacritice ca si cum nu ar exista asa ceva (desigur nu folosesc sh sau tz sau alte batjocuri de genul asta). Dupa ce am terminat tot textul trec din nou peste el sa-i inlocuiesc caracterele cu diacritice acolo unde este cazul. Absolut de fiecare data - subliniez - absolut, gasesc cate ceva cu care pot imbunatati textul sau mici scapari de litere sau eventuale inadvertente. Practic, a pune diacritice pentru mine a ajuns o operatie fara de care nu as mai scrie, este practic validarea integrala a textului, corectura si deseori imbunatatirea lui. De aceea iti sugerez daca acuma ai impresia ca pierzi ceva timp in plus incearca macar odata metoda asta sa vezi pe de alta parte cat ai putea sa castigi.

    Cu drag,
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  14. Stiu ca am facut-o si eu de cateva ori, si la fel am patit. M-am apucat si am modificat prin partile esentiale cate un pic. Si recunosc ca am imbunatatit textul.

    Pe de alta parte nu reusesc mereu sa imi scriu toate posturile in word, asa ca singura imi incalc promisiunea facuta tot mie. Totusi e un pas inainte pentru mine!

    Si bun venit aici :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Si eu fac alergie la textele scrise cu sh si tz.. Nu vad in ce situatii nu se poate deduce din text sensul cuvintelor..
    Pur si simplu mi se pare o denaturare a limbii romane.. Riscam sa uitam sa scriem corect.

    RăspundețiȘtergere